Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

by Adrian Pavel

Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters. Agenţia transmite că şi Slovacia îl susţine acum pe premierul Olandei, aflat la sfârşit de mandat, ca succesor al lui Jens Stoltenberg în cea mai înaltă funcţie politică din alianţă. Preşedintele slovac Peter Pellegrini s-a pronunţat în acest sens marţi, scrie Agerpres.ro.
Rutte s-a întâlnit cu omologul său ungar Viktor Orban luni, la reuniunea neoficială de la Bruxelles a liderilor din statele aliate. Conform reţelelor de presă NOS şi RTL din Olanda, Orban nu i-a cerut din nou lui Rutte să prezinte scuze pentru opiniile din trecut despre Ungaria.
Gestul respectiv din partea olandezului era una din cele două condiţii puse de Budapesta pentru aprobarea lui ca succesor al lui Jens Stoltenberg în cea mai înaltă funcţie politică din NATO, începând din octombrie.
Cealaltă condiţie este ca Ungaria să nu fie obligată să finanţeze Ucraina pentru războiul de apărare împotriva Rusiei sau să trimită militari în conflictul respectiv.
Candidatura lui Rutte a fost susţinută de la început de SUA, Regatul Unit, Franţa şi Germania. Turcia s-a raliat acestei poziţii în aprilie. Până acum, doar România nu şi-a dat acordul. Pentru desemnarea secretarului general este nevoie de unanimitatea celor 32 de state aliate.
Preşedintele român Klaus Iohannis a anunţat în martie că se înscrie în competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, argumentând că statele est-europene trebuie să fie mai bine reprezentate în conducerea instituţiilor euro-atlantice.

Facebook Comments