Angajații din sănătate intră astăzi în grevă de avertisment

by Andreea Radu

Va fi grevă de avertisment, astăzi, în sănătate. 20 de mii de angajați din peste 300 de spitale din țară vor opri lucrul, timp de o oră şi vor ieşi în fața unităților medicale. Oamenii cer salarii mai mari şi condiții mai bune de muncă. Sindicaliștii spun că protestul va respecta prevederile legale: doctorii vor asigura urgențele și o treime din activitate, dar tratamentele și operațiile programate între orele 12:00 și 13:00, vor fi decalate.
Angajații din spitale vor protesta în curțile unităților medicale sau pe holurile spitalelor. Peste 20 de mii de asistente, infirmiere, medici şi brancardieri se alătură grevei de avertisment, prima de acest fel declanșată în ultimul deceniu. Activitatea medicală va fi oprită timp de o oră, în intervalul 12-13. Consultațiile programate sau anumite intervenții vor fi decalate.
”În cazul salariaților care lucrează în UPU, pe zona de urgență, ei nu vor participa la grevă și va fi asigurată acea treime prin lege, în cadrul unei secții, compartiment, evident, medicul specialist fiind cel care va decide care dintre salariați vor rămâne la locul de muncă”, a explicat Gabriel Predică, vicepreședintele Solidaritatea Sanitară.
Membrii Federației Solidaritatea Sanitară așteaptă un răspuns din partea guvernului pentru a nu se ajunge și la o grevă generală în sistemul medical. Aceștia cer o majorare a salariului de bază cu până la 25% anul acesta.
”Susținem în continuare revendicările legitime ale tuturor angajaților din sănătate, cele mai importante vizând creșterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor cu nivelul inflației”, a spus și Răzvan Zbîrlea, reprezentant Federația Solidaritatea Sanitară.
Recent, Guvernul a aprobat majorarea salariilor din sistemul medical cu până la 30% pentru asistente şi cu până la 20% pentru personalul administrativ, scrie antena3.ro.

Facebook Comments