Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Protecției Consumatorului Arad și Bihor și Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcat cu peste 42 tone de deșeuri.
Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în data de 11.03.2024, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de trei cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, articole textile, mobilier, îmbrăcăminte second-hand și jucării de la diferite societăți comerciale din Suedia și Germania pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Protecției Consumatorului Arad și Bihor și Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 42.250 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
Deşeuri din Suedia și Germania oprite la Borș II și Nădlac II. Peste 42 tone de articole textile
Facebook Comments