Reprezentanții Consiliului Economic și Social atrag atenția că 800.000 de gospodării riscă să rămână fără ajutorul de încălzire. O greșeală făcută de Guvern îi poate lăsa fără acești bani. Guvernul a stabilit o mărire de 5% pentru salariile de bază, la finalul anului 2023. De asemenea, a avut loc și o majorare de 13,8% pentru punctul de pensie, însă i-a omis pe cei cu ajutoare sociale.
Consiliul Economic și Social susține că mărirea salariilor și a pensiilor nu va avea un impact pozitiv, ci chiar negativ. Acum, beneficiarii primesc mai puțin, iar în prezent, aproximativ 800.000 de gospodării vor fi scoase din categorie, pentru că le-au crescut veniturile. Până acum, românii care primeau ajutorul de încălzire erau cei din medii vulnerabile, cu venituri mai mici de 1.386 de lei de persoană, în cazul familiilor și 2.053 de lei, pentru persoanele singure.
Acum, în urma majorărilor, dacă veniturile acestora vor crește chiar și cu un leu, ajutorul de încălzire ar urma să devină istorie pentru ei. Consiliul Economic și Social mai arată, printr-o notă de fundamentare din 12 februarie 2024, că Executivul pur și simplu nu a ținut cont de situația familiilor care primesc ajutoare de încălzire, scrie antena3.ro.
Sute de români riscă să rămână fără ajutorul de încălzire
Facebook Comments
previous post