Din cauza frigului din această perioadă, specialiștii spun că vom plăti facturi la gaz mai mari și cu 20%. Zilele geroase pe care le traversăm au dus la un consum foarte mare, pentru că oamenii încearcă să își încălzească locuinţele.
În aceste zile geroase, centralele termice din locuințe merg fără întrerupere. Cu toate că prețul gazului este plafonat la 0,31 lei/kWh, vom simți plin povara facturilor mai mari. Avem şi un exemplu, pentru un apartament de patru camere, într-un bloc nou, din apropierea Capitalei, proprietarul a plătit 553 de lei în decembrie, dublu față de luna noiembrie, când temperaturile au fost în mare parte pozitive. Pentru ianuarie însă, factura va crește și mai mult, scrie antena3.ro.
Practic, de la un consum de peste 1.900 de kwh, în decembrie, specialiștii estimează pentru același apartament o creștere de până la 2.400 de kwh. Adică o factură de aproximativ 700 de lei.
Calculele diferă însă și în funcție de tipul locuinței. La fel de mult contează și poziția apartamentului, dacă este la parter sau la un etaj intermediar. Iarna, fiecare grad în minus la temperatura ambientală înseamnă 6-7 procente economie la factura de gaze. Totuși, specialiștii ne sfătuiesc să evităm să oprim centrala termică. Pentru că dacă locuința se va răci prea mult, ulterior consumul de energie va fi mai mare pentru a o reîncălzi.
În cazul în care plecaţi de acasă mai mult de 24 de ore, este recomandat să reduceţi la 16 grade temperatura, iar dacă lipsiţi mai mult de două zile o puteți coborî până la 8 grade.
15% din consumul total de energie este utilizat pentru încălzirea apei, așa că verificați și dacă țevile sunt izolate, pentru a nu pierde căldură.
Calcule pentru factura la gaz din ianuarie 2024. Costurile pot creşte chiar şi cu 20%
Facebook Comments