UTA demarează pregătirea de iarnă de joi, 4 ianuarie. Mâine dimineață e programată vizita medicală, urmată în cursul după-amiezii de un prim antrenament de dezmorțire și readaptare la efort. Echipa arădeană este una dintre puținele din SuperLigă ce nu pleacă într-un cantonament în afara țării sau undeva la munte, Mircea Rednic preferând să-și pregătească echipa la Arad. Se știu și adversarele din amicalele iernii, și anume două divizionare secunde maghiare modeste.
Adversare modeste, în scurta pregătire de iarnă
Cu Ajka (penultima în clasament) se va juca pe 10 ianuarie, aproape de graniță, la Mako, iar cu Honved (locul 11), sâmbătă, 13 ianuarie, la Budapesta. Vă reamintim că UTA va debuta oficial, în noul an, pe Arena Națională, cu liderul FCSB, în cadrul etapei a 22-a a SuperLigii. Meciul este programat luni 22, ianuarie, ora urmând a fi anunțată ulterior.