Biletele de tren s-au scumpit cu 8,8%, iar noile tarife au intrat în vigoare odată cu noul Mers al Trenurilor 2023-2024, ce va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024. Într-o postare pe Facebook, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a informat marţi că tarifele s-au actualizat cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie, respectiv 8,8%.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători (…), care au fost aprobate prin OMTI nr. 548/2022 şi sunt valabile pentru perioada 2023-2024, în conformitate cu prevederile HG nr. 1.453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători. Astfel, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2011, aprobată prin Legea nr. 21/2012, cu modificările şi completările ulterioare, tarifele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii: se actualizează anual cu indicele de inflaţie, stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie; menţionăm că la 01.10.2023 indicele inflaţiei a fost de 8,8%; se aplică odată cu schimbarea graficului de circulaţie; valoarea ajustată se rotunjeşte la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu”, a precizat ARF.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, postat pe 8 decembrie pe site, se menţionează că, potrivit noului plan de Mers al Trenurilor 2023-2024, vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri, fără nicio referire la majorarea tarifelor. „Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, se spune în comunicatul companiei.
În acest sens, CFR Călători precizează că s-au asigurat încă două relaţii noi pentru trenurile Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit acest serviciu şi au fost proiectate pentru circulaţia în acest mers de tren nou un număr de 16 trenuri IC.
Biletele de tren s-au scumpit cu 8,8%
Facebook Comments