Polițiștii municipiului Arad au fost sesizați despre faptul că, în seara zilei de 28 noiembrie a.c., unui arădean care se afla într-un supermarket din zona Boul Roșu, i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de aproximativ 700 de lei, din buzunarul de la geacă. În urma cercetărilor polițiștilor Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din Arad, bănuit de comiterea faptei. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun.
Pe raza localității Mișca, în seara zilei de 29 noiembrie a.c., persoane necunoscute au sustras alimente și îmbrăcăminte de pe terasa unui local, fiind cauzat un prejudiciu de 150 de lei. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, au fost identificați doi tineri, de 19 ani, respectiv un minor, din aceeași localitate, bănuiți de săvârșirea faptei. Prejudiciul a fost recuperat și returnat persoanei vătămate, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.