Acțiuni preventive ale polițiștilor arădeni în tot județul. Au fost verificate sute de persoane și s-au dat zeci de amenzi

by Andreea Radu

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, în orașele Lipova, Sântana, Curtici, precum și în localitățile învecinate. Aceste activități au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.

În acest context, la data de 11 noiembrie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, pe raza de competență a Poliției Orașului Lipova și a secțiilor rurale de poliție 7 Lipova și 8 Săvârșin, a fost desfășurată o acțiune împreună cu Serviciul Rutier, polițiști economici, luptători S.A.S., precum și jandarmi arădeni. Au fost verificate 315 persoane și controlate 210 autovehicule, dintre care 6 transporturi de material lemnos, un depozit de material lemnos și mai multe societăți comerciale. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere.

Au fost confiscați 58.5 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 1.200 de lei, 750 de lei fiind ridicați în vederea confiscării.

În aceeași zi, pe raza de competență a Poliției orașului Curtici, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe parcursul a 4 ore, au fost legitimate 48 de persoane și verificate 27 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.800 de lei.

În ziua de 12 noiembrie a.c., în Sântana și localitățile învecinate, polițiștii orașului, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș și ai Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, au legitimat 95 de persoane și au verificat 87 de autoturisme. Au fost aplicate 37 de contravenții, în valoare totală de aproximativ 10.500 de lei.

Luni, 13 noiembrie a.c., polițiștii orașului Lipova au desfășurat o acțiune pe parcursul a două ore, în cadrul căreia au fost verificate 4 transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.500 de lei.

Un tânăr de 19 ani, din județul Timiș, a fost depistat în Lipova, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio ategorie de vehicule, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.

În cadrul activităților, tututor participanților la trafic le-au fost transmise noile prevederi legale, conform cărora, un conducător de vehicul aflat sub influența alcoolului și/sau substanțelor psihoactive, sau nu deține permis de conducere, și cauzează un accident urmat de moartea victimei, va executa sentința în regim de detenție.

 

Facebook Comments