18 biciclete furate din Germania, descoperite la P.T.F. Nădlac II

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu 18 biciclete furate, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
În data de 05.11.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, la volanul unei autoutilitare marca Opel, înmatriculată în România.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 18 biciclete din Germania, majoritatea electrice.
Acţionând în baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Cu această ocazie, colegii noștri au constatat faptul că bicicletele au fost furate din Germania.
Drept urmare, bicicletele în valoare de aproximativ 20.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmănd ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments