Polițiștii orașului Ineu au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 31 octombrie a.c., un bărbat de 61 de ani, din Ineu, în timp ce conducea un autoturism, în localitate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,94 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
În seara aceleiași zile, un bărbat de 35 de ani, din Secusigiu, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Rurală Arad, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Satu Mare, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,77 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cei în cauză fiind cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Totodată, li s-au pus în vedere modificările legislative intrate în vigoare în vara acestui an, conform cărora, o persoană care conduce un autovehicul sub influența alcoolului, drogurilor sau fără a avea permis de conducere, și care cauzează un accident soldat cu decesul unei persoane, va executa sentința în regim de detenție.