Sepsi Sfântu Gheorghe s-a impus fără probleme în fața celor de la Șoimii Șimand, în cadrul etapei cu numărul 4 a Ligii 1. În sala din comuna arădeană, formația a învins cu 11-3, după ce avea 5-0 încă de la pauză. Gazdele au marcat primul gol de abia la 0-6, în minutul 28, prin Claudiu Ujoc, pentru șimăndani mai reușind „dubla” Laurențiu Onaca. Pentru liderul la zi în Liga 1 la futsal au marcat: Czintos, Bende, Manya, Vereș (3), Csog, Mathis, Demeter (2) și Szocs. Sepsi are punctaj maxim și continuă să fie prima în clasament, profitând și de remiza din derby-ul Unided Galați – CSM Deva 2-2.
Liderul surpriză al campionatului a câștigat cu 11-3, șimăndanii rămân pe ultimul loc
Șimandul este ultima, fără niciun punct și golaveraj 7-55! Echipa pregătită de profesorul Daniel Mărcuș a contat contra lui Sepsi pe: Florin Năstase – Dumitru Buruiană, Andrei Cordoș, Claudiu Ujoc, Daniel Mărcuș, Darius Galeancu, Paul Ujoc, Florian Albu, Dumitru Copil, Laurențiu Onaca, Raul Malița, Raul Tomuța. Peste două săptămâni urmează un alt duel dificil, în deplasare la Timișoara, împotriva formației de pe locul doi.