Mii de șoferi vor trebui să plătească sute de lei în plus pentru a putea circula cu mașina pe străzile României

by Andreea Radu

O parte din șoferii români vor trebui să achite noi taxe pentru a circula pe drumurile publice, potrivit unui anunț făcut de CNAIR. Mai exact, deținătorii de vehicule istorice vor fi obligați, începând cu 16 octombrie, să plătească tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligația de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează”, se arată într-un comunicat al companiei.
Până la data de 16 octombrie, CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta.
Utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a anunțat CNAIR.

Facebook Comments