Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat ascunși în două mijloace de transport şapte cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Cu ajutorul dronei din dotare, poliţiştii de frontieră au depistat două grupuri de persoane, formate din şaisprezece cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră şi se deplasau, pe jos, pe direcția statului vecin.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc și un român, aflați la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, respectiv al unui autoturism înmatriculat în România. Șoferul automarfarului transporta piese auto pentru societăți comerciale din Cehia, iar șoferul autoturismului însoțit de un alt cetățean român se deplasau pe ruta România-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă al automarfarului și în portbagajul autoturismului, în total şapte cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, Sri Lanka și Somalia, intrați legal în România.
De asemenea, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat derulate în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat cu ajutorul dronei din dotare, în apropierea liniei de frontieră, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos pe direcția statului vecin. Imediat echipe mobile s-au deplasat la faţa locului si au procedat la interceptarea persoanelor respective, care au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cele două grupuri erau formate din șaisprezece cetăţeni străini din Pakistan, India, Etiopia și Eritreea, intrați legal în România și intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii mijloacelor de transport și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în autovehicule, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cetățeni străini opriţi la frontiera cu Ungaria. Şaisprezece dintre ei au fost depistaţi cu drona, la frontiera verde
Facebook Comments