Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD și ministru al Transporturilor, că „în acest moment nu există argumente” pentru varianta unor liste comune cu PNL alegerile europarlamentare din 2024, transmite G4Media.ro. Social-democratul spune că în prezent nu vede cum ar fi posibil un astfel de scenariu.
„Azi, când vorbim, nu există argumente pentru liste comune la europarlamentare, mai ales că vorbim de familii politice diferite. N-aș vrea să speculez ce se va întâmpla până anul viitor, dar azi când vorbim eu, ca prim-vicepreședinte PSD, nu văd cum se poate întâmpla acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a fost întrebat dacă PSD ar susține candidatura lui Mircea Geoană, actualmente secretar general adjunct al NATO, la alegerile prezidențiale din 2024. Oficialul nord-atlantic este cotat cu prima șansă de un recent sondaj INSCOP, din postura de candidat independent. „Sunt de acord să susținem ceva care să nu ducă la plictisire”, a spus Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD nu a exclus un scenariu în care un candidat la prezidențiale ar fi susținut atât de social-democrați, cât și de liberali.
Pe de altă parte, el a sugerat că Mircea Geoană n-ar șanse să intre nici măcar în turul 2 al alegerilor dacă nu beneficiază de sprijin politic.
„Exclud ca un independent să între în turul 2 fără să fie susținut politic. Eu cred că cel mai mult contează structura de partid. Va conta acest lucru inclusiv la prezidențiale”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu (PSD): Nu există argumente pentru liste comune cu PNL la europarlamentare
Facebook Comments