Fapte incredibile, dar adevărate se întâmplă în Arad ziua în amiaza mare. O femeie în vârstă de 63 de ani, M.H, locatară a blocului 561, str.Nucet, și-a văzut duminică moartea cu ochii pentru simplul fapt că a încercat să prevină ilegalități ce se petrec frecvent și foarte greu de depistat de poliție, adică persoane ce pot locui fără forme legale în condominii, dar care se sustrag șmecherește controalelor. Despre ce este vorba mai exact: persoana ce face acuzațiile locuiește la etajul 3, iar cu un etaj superior (ap.17) s-au mutat în chirie, nu știm dacă legal sau nu (o să aflăm cât de curând), mai multe persoane. Mai multe, pentru că, conform spuselor femeii, există suspiciuni că ar fi mai mult de 2 persoane, cât sunt în evidență la întreținere, ce locuiesc în acel apartament cu o cameră. Din prima zi în care au venit, chiriașii au inundat baia apartamentului în care locuiește femeia, fac gălăgie în ore de liniște, însă lucruri de o gravitate mult mai mare s-au întâmplat duminică, 1 octombrie, în jurul orei 11. Femeia a întrebat ieri o persoană, pe un ton politicos, dacă locuiește în acel bloc, iar la un minut distanță s-a trezit la ușă cu o altă persoană, de sex feminin, extrem de agresivă. Lovituri cu pumnul în ușă, jigniri și înjurături ca la ușa cortului, amenințări cu bătaia, fapte ce i-au provocat femeii o stare de șoc, ea fiind și bolnavă.
După ce i s-a lovit ușa cu pumnii, a fost înjurată și amenințată cu bătaia
„Dacă nu deschideam ușa, cred că o spărgea sau o rupea în două, atât de tare a lovit-o, se pot vedea și urmele loviturilor. M-a înjurat și m-a amenințat în timpul loviturilor în ușă. Apoi a ridicat pumnul la mine, când am încercat să deschid ușa, am rămas șocată de agresivitatea verbală a acestei femei, mă simt amenințată și de aceea am apelat la poliție. Aproape că mi-a intrat în casă. Femeia violentă a dispărut de acasă chiar înaintea venirii echipajului de poliție din Micălaca. Le-am arătat celor de la Poliție că ușa e înfundată în unele locuri, dar nu știu dacă s-a constatat. Precizez că am încercat să sun și proprietara apartamentului, dar aceasta nu răspunde la telefon”, spune locatara, proprietară a apartamentului de la etajul 3!
Într-adevăr, au fost chemate două echipaje de poliție la fața locului, una de la locală cu atribuții și de evidența populației, pentru a se stabili dacă acele persoane locuiesc legal în acel bloc și alta a secției 2 Micălaca, pentru a se constata faptele.
Plângere la secția de poliție Micălaca: un caz revoltător, ce așteaptă rezolvare
Astăzi s-a depus și o plângere în acest sens la sediul secției de poliție din Micălaca și așteptăm și noi să vedem rezolvarea acestui caz grav, pe care îl vom urmări îndeaproape. Astfel de persoane violente, certate cu legea, ar trebui rapid depistate și trase la răspundere, pentru că e inacceptabil să nu mai fii în siguranță nici la tine acasă sau în fața ușii. Fapte care se întâmplă însă tot mai des, pentru că oamenilor, în special vârstnicilor, le este teamă să aibă o reacție în fața unor astfel de specimene agresive, chiar dacă constată că legea nu este respectată. Sperăm însă ca Poliția să facă lumină în acest caz revoltător și bineînțeles să ia măsuri, pentru ca astfel de scene reprobabile să nu mai aibă loc. Pentru că până la o faptă și mai gravă e doar un pas distanță.