În perioada 1-3 septembrie a avut loc la Harkany, în Ungaria, concursul internațional de înot Cupa de Sprint, la care au participat și micii înotători pregătiți de profesorul Viorel Bitang. Au participat un număr de 386 de înotători din Cehia, Croația, Bosnia, Serbia, Ungaria și România. Din delegația CSM Arad s-a remarcat David Dehelean, care a obținut două locuri 2, în probele de 50 metri spate și 50 metri fluture și un loc 3, la 50 metri liber.
Anastasia Căploiu s-a clasat pe locul 4 în proba de 50 metri fluture. De asemenea, au mai obținut rezultate bune Mario Bordeianu, locul 5 la 50m fluture, Sebastian Narai, trei locuri 8, în probele de 50m spate, bras și craul, Rareș Meriu, locul 5 în proba de 50m liber și locul 6 în proba de 50m spate și Matei Muscan, locul 11 în proba de 50 metri bras.