Tradiţiile şi obiceiurile de Sfântul Alexandru sunt respectate cu sfinţenie în fiecare an de către creştinii ortodocşi. Sărbătoarea Sfântul Alexandru este prăznuită în fiecare an la data de 30 august. Sfântul Alexandru a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, acesta fiind considerat un adevărat apărător al credinţei. Sărbătoarea marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox este prăznuită chiar înainte de începerea Anului Nou Bisericesc.
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Alexandru
Potrivit tradiţiei, credincioşii nu au voie să-și bârfească aproapele. Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă.
Ziua de 30 august, de Sfântul Alexandru este o zi perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri, dispute. Toate neînţelegerile trebuie să dispară în această zi de sărbătoare.
În această zi de sărbătoare este bine să fim atenţi la nevoile aproapelui şi să ajută pe oricine putem.
În unele zone ale țării, bătrânii prepară bucate speciale, mai ales dulci. Femeile cu numele Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele haine cu mâna sau să facă curățenie în gospodărie.
Persoanele care poartă numele Sfântului Alexandru, Alexandra sau Alexandru sunt considerate puternice, neînfricate, ambițioase și care luptă până la capăt pentru lucrurile în care cred.
De Sfântul Alexandru, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea făcătoare de minuni a sfântului, pentru a fi feriți de rele și dușmani.
Rugăciune făcătoare de minuni de Sfântul Alexandru, sărbătoare în calendar ortodox
„Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată?
Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse.
Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu.
Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu.
Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele).
Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”