Viceprimarul Ilie Cheșa, președinte al PES activist Arad, alături de o delegației a filialei arădene, a reprezentat județul în cadrul celei de-a XI-a ediții a Universității Europene de Vară PES activists România: „Înainte! O voce puternică în Europa“, care s-a desfășurat la Neptun în perioada 25 – 27 august 2023.
Evenimentul a reunit peste 300 de militanți și simpatizanți ai PES și ai Partidului Social Democrat din țară și din străinătate, precum și numeroși invitați de marcă, printre care ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero, ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, vicepreședintele Internaționalei Socialiste, Hana Jalloul Muro, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, șeful Delegației Bulgariei din cadrul Grupului S&D, europarlamentarul Petar Vitanov, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, coordonatorul național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Luca Niculescu, deputatul minoritatății naţionale ucrainene, Nicolae-Miroslav Petrețchi, precum și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie. În cadrul celor trei zile ale Universității Europene de Vară au avut loc dezbateri, sesiuni plenare și ateliere tematice dedicate afacerilor europene, relațiilor internaționale, fondurilor europene, comunicării și organizării politice, în pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024.
Sesiunea plenară „Înainte! O voce puternică în Europa“, organizată sâmbătă, 26 august, a generat o dezbatere interactivă cu privire la viziunea social-democraților privind viitorul Uniunii Europene și a rolului constructiv pe care ţara noastră îl poate juca la nivel european. Coordonatorul național PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu, a subliniat: „Pentru România nu există nicio alternativă la apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Cei care spun altceva îi mint pe români și nu au, de fapt, nicio soluție! Trebuie, însă, să abordăm cu profesionalism și curaj relația cu instituțiile europene și euroatlantice, deoarece România poate ajuta la dezvoltarea și îmbunătățirea celor două proiecte“. De asemenea, secretarul general al PES activists România, Janina Sitaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a reiterat importanța alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024: „PES activists România va continua, așa cum o face de 16 ani, să contribuie la informarea cetățenilor cu privire la importanța proiectului european, mai ales în contextul în care anul viitor avem alegerile pentru Parlamentul European, care vor influența evoluția Uniunii Europene“.
„Am avut onoarea de a reprezenta județul nostru, alături de delegația PES Activist Arad, la Universitatea Europeană de Vară, o oportunitate de a participa la dezbateri dedicate unor teme esențiale pentru viitorul Uniunii Europene. Împreună cu colegii mei, am discutat despre importanța apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO. Angajamentul nostru, al PES Activists România, rămâne neschimbat în ceea ce privește informarea cetățenilor cu privire la proiectul european și contribuția noastră la dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene. Evenimentul a reprezentat nu doar o oportunitate de a explora idei și de a dezbate, ci și un pas important în pregătirea pentru alegerile de anul viitor“, declară viceprimarul Ilie Cheșa, președinte PES Activist Arad