Guvernul nu exclude majorarea TVA cu un procent pentru a acoperi gaura bugetară. Soluţia va fi una de avarie, spun sursele Antena 3 CNN. Discuţiile dintre cele două partide au fost extrem de tensionate din cauza măsurilor de austeritate, iar prăpastia din coaliţie pare că se adânceşte de la o zi la alta.
Guvernul nu exclude majorarea TVA cu un procent pentru a acoperi gaura bugetară. Soluția va fi însă una de avarie, spun surse Antena 3 CNN.
Discuțiile dintre cele două partide au fost însă extrem de tensionate, din nou, din cauza măsurilor de austeritate, iar prăpastia din coaliție pare că se adâncește de la o zi la alta.
Aceasta ar fi cea mai ușoară variantă, spun liberalii, pentru că ar aduce bani la buget imediat și ai ști exact câte fonduri intră în bugetul de stat, pe când celelalte măsuri sunt destul de complicat de aplicat și n-ar veni suficienți bani până la sfârșitul anului.
În plus, s-au certat cele două partide, PSD și PNL, pe măsurile pentru microîntreprinderi.
Până în momentul de față exista varianta ca pentru cele care au venituri de până 60.000 euro să fie impozitate cu 1% așa cum se întâmplă și în momentul de față, însă pentru cele care au venituri mai mari ca această sumă, impozitul să crească la 3%.
Însă liberalii s-au răzgândit şi în momentul de față nu mai vor să fie luate în plus niciun fel de măsuri pe domeniul microîntreprinderilor, ceea ce înseamnă că își doresc să rămână acel impozit doar de 1% pe venituri.
Deci, în momentul de față nu mai este clar dacă măsurile vor fi aplicate așa cum au apărut în ultima oară în presă, inclusiv în domeniul microîntreprinderilor. Cert este că vor continua aceste discuții între PSD și PNL.
E posibil chiar astăzi să fie o nouă ședință între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și rămâne de văzut ce stabilesc, pentru că mai este un timp extrem de scurt.
Guvernul nu exclude majorarea TVA cu 1% ca soluţie de avarie
Facebook Comments