Grupul Țiriac a cumpărat peste 5% din Hidroelectrica, direct și indirect, a anunțat Ion Ţiriac jr, la Aleph News. “Este o investiţie pe termen lung pentru noi şi sper să fie doar un început. Este perla României. Greu, dacă nu imposibil, să găseşti ceva mai bun în Europa în acest moment! Însă investim mult în toate regiunile geografice de peste 30 de ani. Este adevărat însă că, în România, ne interesează pe termen lung să facem parte din această companie”, a spus el.
„Cu o producţie de peste 60% din nevoia românilor, şi la hidro poate fi zi, noapte, ploaie vânt sau linişte, apa curge 24 din 24, 365 de zile pe an. Iar randamentul, din punct de vedere economic, este şi va fi uriaş mulţi ani de acum înainte”.
“Consumul de curent creşte vertiginos, an de an şi cu electrificarea din ultimii ani şi planul 2030 am putea, ca ţară, să fim extrem de importanţi regional”, a afirmat Țiriac jr.
Hidroelectrica a fost listată miercuri la Bursa de Valori București sub simbolul H2O. Prețul acțiunilor creștea cu 1,5% în această dimineață, la 111,5 lei/acțiune.
Fondul Proprietatea, care a vândut deținerea sa la companie, a anunțat un dividend uriaș de 1,49 lei/acțiune.
Grupul Țiriac a cumpărat peste 5% din Hidroelectrica
Facebook Comments
previous post