Selecţionata Angliei a câştigat Campionatul European de fotbal Under-21 din România şi Georgia, după ce a învins echipa Spaniei cu scorul de 1-0, în finala desfăşurată pe Batumi Arena. Anglia nu mai cucerise titlul continental la tineret din 1984, acesta fiind al treilea său titlu la tineret. Victoria a fost adusă de Curtis Jones (45+4), jucătorul lui Liverpool, care a deviat lovitura liberă executată de Cole Palmer (Manchester City).
Finalul a fost unul dramatic, spaniolii ratând un penalty prin Abel Ruiz (90+9), şutul său fiind apărat de James Trafford, portar format de Manchester City. Anglia a încheiat astfel turneul final fără gol primit în şase meciuri.
De asemenea, în ultimele minute, Blanco (90+10) şi Gibbs-White (90+11), precum şi câte un membru al fiecărui staff tehnic (Ashley Cole de la englezi), după golul lui Jones, au fost eliminaţi. (agerpres)