Părinţii pot răsufla uşuraţi – îşi vor putea lua concediu pentru îngijirea copilului bolnav până când acesta împlineşte 12 ani. Proiectul de lege, promulgat de şeful statului, prevede că părinţii asiguraţi au dreptul la cel mult 45 de zile pe an pentru a-şi îngriji copilul bolnav.
Actul normativ oferă părinților salariați dreptul beneficia de concediu medical și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani. Proiectul de lege adoptat extinde practic vârsta copiilor de la 7 ani, cum era până acum, la 12 ani. Motivația inițiatorilor acestui proiect de lege este că un copil bolnav cu vârsta de peste 7 ani nu poate fi lăsat singur acasă pentru a se îngriji singur sau pentru a-și administra medicația. În opinia psihologilor, vârsta minimă de la care un copil poate fi lăsat singur acasă, și în acest caz doar pentru câteva ore, este de 12 ani, scrie rador.ro.
Scopul principal al modificării legislative este asigurarea cadrului legal pentru părinți de a-și îngriji în mod corespunzător copiii bolnavi în vârstă de până la 12 ani, fără a fi nevoie să recurgă la alte tipuri de concedii, susțin inițiatorii proiectului. În cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, legea prevede dreptul părinților la concediu medical și indemnizație până la împlinirea vârstei de 18 ani. Durata de acordare a concediului este de cel mult 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepția situațiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infecto-contagioase, este imobilizat în dispozitive specifice aparatului lomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale. În aceste cazuri, durata concediului medical este stabilită de către medicul specialist, în funcție de evoluția bolii.
Părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngijirea copilului bolnav până când acesta împlineşte 12 ani
Facebook Comments