Spania și Anglia vor disputa finala Campionatului European de fotbal Under 21

by Sorin Haut

Selecţionatele Spaniei şi Angliei vor juca finala Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia, după victoriile clare obţinute, miercuri, în semifinale.

Spania a surclasat Ucraina cu scorul de 5-1, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, prin golurile marcate de Abel Ruiz (17), Oihan Sancet (24), Antonio Blanco (54), Aimar Oroz (68) şi Sergio Gomez (78). Ucraina reuşise să deschidă scorul prin Artem Bondarenko (13).

În faţa a 9.230 spectatori, Spania a devenit a treia echipă care marchează cinci goluri într-o semifinală de Campionat European de tineret, după Germania de Vest în 1982 şi Portugalia în 2015.

Spania şi Ucraina au ocupat primele două locuri în Grupa B, din care a făcut parte şi România. Meciul direct, disputat pe Stadionul Giuleşti, s-a terminat la egalitate, 2-2. Bogdan Viunik (43) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Ruslan Rotan, dar ”La Rojita” a egalat prin autogolul lui Ivan Jelizko (49). Gheorghi Sudakov a adus din nou Ucraina în avantaj (81 – penalty), dar Abel Ruiz a închis tabela (90).

Spania are cinci titluri continentale la Under-21, ultimul obţinut în 2019.

În prima semifinală, la Batumi, Anglia a dispus cu 3-0 de Israel şi va juca prima sa finală din 2009.

Golurile echipei antrenate de Lee Carsley, care a obţinut victorii pe linie la ediţia din acest an, fără gol primit, au fost înscrise de Morgan Gibbs-White (42), Cole Palmer (63) şi Cameron Archer (90).

Gibbs-White a ratat un penalty în min. 18, şutând pe lângă poartă.

Spania, Ucraina şi Israel s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

Finala Campionatului European Under-21 se va desfăşura sâmbătă 8 iulie, pe Batumi Arena (ora 19:00).

(agerpres)

Facebook Comments