În temeiul acestora s-a lansat astăzi Programul Național de Sprijin al Industriei Alimentare – INVESTALIM.
600 de milioane de euro vor fi alocate, în următorii 3 ani, pentru susținerea investițiilor în noi unități de producție și/sau în modernizarea și dezvoltarea celor existente.
Obiectivele strategice vizate sunt întărirea siguranței alimentare și reducerea deficitului comercial’
Sprijinul statului se manifestă prin garanții de stat de până la 80% din valoarea creditelor angajate de investitor și dobânda subvenționată;
Statul plătește componenta ROBOR a dobânzii și investitorul doar o marjă de 2%;
Sunt două forme de sprijin:
Schemă de ajutor de stat pentru înființarea sau dezvoltarea capacităților de producție din industria alimentară; creditul va fi acordat de bănci comerciale, dar nu mai mult de 50 de milioane de lei/beneficiar, pe o durată de maximum 10 ani.
Facilitarea accesului la finanțare pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor făcute de beneficiarii eligibili; credit bancar, de maxim 30 de milioane de lei, pe maximum 5 ani.
Companiile care aplică la acest program trebuie să facă o investiție de cel puțin 500.000 de euro
Biroul de Presă al PSD Arad