Simona Halep (31 de ani) a fost nevoită să aștepte opt luni pentru a se putea apăra în fața unui tribunal sportiv, în susținerea cauzei în dosarul ei de dopaj. După amânări repetate, termenul stabilit pentru finalul lunii iunie a fost respectat și calvarul pare a se sfârși, cel puțin din punct de vedere al procesului. Dragoș Suciu, expertul în tenis al Digi Sport, a dezvăluit că audierea Simonei a avut loc miercuri, la Londra. De acum, urmează o altă perioadă de așteptare, de două săptămâni, pentru aflarea primului verdict. „Halep a fost audiată astăzi (n.n. miercuri) dar va fi audiată și joi. În aproximativ două săptămâni ar trebui să avem un prim verdict. Alături de avocați, Simona și-a prezentat argumentele. Vom vedea care vor fi deciziile. În general, aici se dau suspendări de doi ani, apoi deciziile sunt atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În general, acolo se reduc la jumătate. Se scade termenul de suspendare provizorie, iar acea suspendare provizorie e din noiembrie 2022“, a explicat Dragoș Suciu.
Fostul lider mondial va scăpa cel mai ieftin cu un an de suspendare
Chiar și în cazul în care va scăpa cu o suspendare finală de un an, Halep își va pierde până atunci toate punctele și practic nu va mai avea clasament, urmând să o ia de la zero din momentul în care i se va permite să joace. Asta se va întâmpla probabil cel mai repede în toamna acestui an. Practic, dacă va rata US Open și turneul de la Toronto, programate în august-septembrie, Halep (locul 52, cu 1000 de puncte în clasamentul WTA live) se va prăbuși în ierarhie și îi va fi aproape imposibil să revină în topul tenisului mondial.