Peste 23 de tone de deşeuri, oprite la Nădlac II

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru un mijloc de transport încărcat cu peste 23 tone de deșeuri, constând în metale neferoase.
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijlocului de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În data de 13.06.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de către un cetăţean maghiar. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de metale neferoase de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.170 kg de deșeuri constând în metale neferoase, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Facebook Comments