Fără jumătate dintre jucătorii de bază, Șoimii Șimand a câștigat eroic duelul din sferturile de finală ale ligii secunde futsal, cu KSE Târgu Secuiesc. După 13-11 pe teren propriu, băieții lui Daniel Mărcuș au împins manșa secundă la loteria penalty-urilor pe care au câștigat-o și sunt la două meciuri distanță de promovarea în Liga 1! Andrei Haloș, accidentat grav la cap în meciul de Liga a 3-a dintre CSM Reșița și Crișul Chișineu Criș, scor 1-0, a fost unul din absenți. Apoi, Andrei Cordoș s-a întors accidentat de la echipa de națională de tineret, pentru ca Dagău, Pirtea și Tomuța să fie și ei accidentați. Mai mult, după un drum de aproape șase ore, echipa profesorului Daniel Mărcuș a intrat direct în sală, ajungând la meci cu un sfert de oră înainte primului fluier! În aceste condiții, KSE părea să aibă o misiune ușoară, doar că „șoimii” s-au autodepășit. La pauză era 4-1 și era greu de crezut că oaspeții mai pot întoarce soarta calificării.
Cinci absenți importanți! Perfecți la loteria penalty-urilor
Dar, au strâns rândurile și, la 6-4 pentru KSE, au împins meciul în prelungiri. După cele 10 minute suplimentare, diferența a rămas de două goluri în favoarea amfitrionilor, 8-6, astfel că s-a mers la penalty-uri. Aici, șimăndanii au fost perfecți, au marcat P. Ujoc, Cl. Ujoc, Năstase, Fl. Albu și Mărcuș. Așadar, chiar dacă s-a impus cu scorul general de 12-11, KSE a fost eliminată, iar Șimandul se califică în semifinale! Pentru Șoimii au jucat: Florin Năstase, Claudiu Ujoc, Paul Ujoc, Florian Albu, Daniel Mărcuș, Andrei Trif și Marius Ujoc. Omul meciului a fost Albu, autor a 5 goluri, pentru oaspeți mai punctând și P. Ujoc.