Regal muzical în weekend, la Zilele satului Horia (FOTO)

by Sorin Haut

În weekend s-a desfășurat “Zilele satului Horia”, eveniment organizat de Primăria Vladimirescu în colaborare cu asociația “Noi pentru Viitor”, locuitorii din zonă bucurându-se de un regal muzicalo-culinar. Timp de două zile, sâmbătă și duminică, interpreți cunoscuți și ansambluri populare au urcat pe scena amplasată în incinta stadionului Real din Horia, spre bucuria locuitorilor satului, care s-au bucurat de a doua ediție a acestei manifestări, după cea din 2021. Tineri artiști din localitate cât și artiști consacrați, plus comercianți cu bunătăți de toate felurile, au întregit o sărbătoare a satului la care au participat și cei mici, aceștia beneficiind de picturi pe față și figurine din baloane. Anamaria Kiss, Amalia Pavel, Gabriela Versan, Tania Tamaș, Răzvan Nuțiu, Darius Lazea, Dragoș Bejan, Ansamblul Folcloric Florile Mureșului Junior și DJ Dany au animat atmosfera în cursul serii de sâmbătă, pentru ca duminică să încânte publicul Gabriel Stoica&formația, Ionică Ardelean, Lore Vaștag&formația, Petre Dragoș, Dacian Răzvan Șocați, Ansamblul Folcloric Florile Mureșului și invitații speciali, Ștefan Muntenaș, Alexandra, Luci jr. și Lucian Drăgan și Traian și Valeria Ilea. După ce pe parcursul verii, comuna Vladimirescu s-a bucurat din plin de muzică și voie bună, în cadrul deselor evenimente organizate de Primărie, iată că nici satul Horia nu a fost uitat, primarul din Vladimirescu, Mihai Mag, trăgând concluziile evenimentului:

Mihai Mag: “Ne bucurăm că putem continua tradiția comunității”

Este a doua ediție a Zilelor Satului Horia, prima a fost organizată la inițiativa unei asociații din localitate, care are și alte activități în implicarea din viața comunității și pe care cu această ocazie vreau să o felicit. În acest an am vrut să sprijinim și noi, pentru că Primăria are alte resurse și eu zic că a fost un eveniment reușit pentru comunitatea din Horia, de altfel foarte unită. După Vladimirescu este prima ca și mărime și era logic să continuăm această tradiție a organizării Zilelor satului. Sâmbătă au cântat artiști tineri talentați din zonă, iar a doua zi a fost rezervată numelor ceva mai consacrate, iar aici i-aș aminti pe Ștefan Muntenaș. Lucian Drăgan sau Traian și Valeria Ilea. Chiar glumeam zilele trecute cu un coleg primar și ne ziceam că fiecare eveniment de acest gen seamănă cu o nuntă, cred că am avut vreo patru în acest an, iar satisfacția noastră este mare când vedem lumea mulțumită și bucuroasă împreună, într-o seară de weekend. Ne pregătim de încheierea anului, iar pe 1 decembrie avem festivitatea tineretului și sportului, în care sunt recompensați sportivii și artiștii din zonă.”

 

 

Facebook Comments