Două transporturi de deşeuri textile din Germania, oprite la intrarea în România

by Florian Popa

Două transporturi de deşeuri textile care erau aduse din Germania au fost blocate, luni, la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de către comisarii de Mediu din Arad.
Garda de Mediu Arad a informat că deşeurile se aflau în două TIR-uri conduse de şoferi români care le transportau în Bacău şi Covasna, însă firmele la care urmau să ajungă nu îndeplineau condiţiile legale pentru a procesa astfel de mărfuri.
„Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Arad au interzis intrarea în ţară a două automarfare care transportau deşeuri de textile şi îmbrăcăminte având cantităţi de 10,36 tone şi 14,52 tone, provenite din Germania. Agenţii economici din judeţele Bacău şi Covasna cărora le erau destinate deşeurile nu deţin instalaţii de valorificare la punctele de lucru din documentele însoţitoare transporturilor, aşa cum este prevăzut în legislaţia specifică”, au transmis comisarii arădeni, conform agerpres.ro.

Facebook Comments