Acord privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene

by Andreea Radu

Ucraina, Rusia și ONU au ajuns la un acord privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate din cauza războiului, după negocieri purtate în Turcia, scrie antena3.ro. Ministrul turc al Apărării a precizat că acordul include controale comune pentru verificarea cerealelor în porturi. Turcia se va ocupa de siguranța rutelor de export de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Acordul va fi semnat săptămâna viitoare, când delegațiile de la Kiev şi Moscova se vor întâlni din nou, transmite Antena 3. În plus, Turcia va înființa un centru de coordonare cu Ucraina, Rusia și Națiunile Unite pentru exporturile de cereale.

Secretarul General al ONU: „Nu văd un acord de pace în perspectivă imediată”

Acest prim pas în direcția dialogului nu înseamnă că războiul din Ucraina va lua sfârșit. „Nu cred în perspectiva imediată a unui acord de pace. Cred că, în orice caz, asta demonstrează că părțile sunt capabile să poarte un dialog constructiv. Și aceasta este, desigur, o veste foarte bună”, a declarat Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.

„Pentru fi siguri, ar trebui să rezolvăm problema neîncrederii în Rusia, pentru că niciunul dintre noi, niciunul dintre participanții la aceste discuții, nu poate avea încredere în Rusia”, a spus, la rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.

Facebook Comments