Zece cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, găsiţi ascunşi în două TIR-uri

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu zahăr și rulouri geogrile, zece cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, India și Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 07.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, zahăr, pe ruta România-Ungaria.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, șapte cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, India și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal întrun stat din vestul Europei.

* De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, care transporta rulouri geogrile pentru o societate comercială din Norvegia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunși în compartimentul destinat mărfurilor, trei cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 26 și 33 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments