Carnea și mezelurile se vor scumpi din nou, avertizează producătorii. Cauza este aceea că materia primă este mai scumpă, facturile sunt mai mari, combustibilii mai scump și ei, așa că prețul unora dintre produse s-a dublat deja, scrie antena3.ro. În scurt timp este posibil ca până și parizerul sau crevurştii să ajungă un lux. Prețurile în creștere se observă la vită, pui și curcani.
Acestea s-au dublat în ultima perioadă, așa că valoarea tipului de cărnuri amintite pentru procesare a crescut până la 6 euro pe kilogram. Astfel, pentru un produs final, cum ar fi, spre exemplu, rulada de vită, valoarea a crescut la raft și cu 92%.
Sunt și alte motive pentru care prețurile finale ale preparatelor din carne au ajuns să crească masiv. Problema majoră și cu care se confruntă procesatorii de care din țara noastră este lipsa acută a șoferilor angajați pe acest segment.
Costul produsului final a crescut și din cauza majorării prețului carburanților, mai ales că la noi în țară și materia primă vine în general din importuri.
„România importă foarte multe materii prime, foarte multe componente în toate procesele de producție și nu doar mezeluri. Și cu siguranță această scumpire a transportului masivă se răsfrânge și în partea de post a produsului.
Vorbim despre transport pe toate căile, și naval, și terestru. Scumpirile sunt cu 2 cifre”, a spus Radu Timiş Jr, directorul unei companii de mezeluri.
Congestionarea portului din Constanța, precum și cozile enorme de la intrarea în țară prin toate vămile, au condus la o oarecare criză în lanțul alimentar.
Aprovizionarea lanțului alimentar este întreruptă pentru tot ce înseamnă produse pe care România le importă: produse preparate din legume și fructe, precum bulionul, dar și paste făinoase, materii prime pentru mezeluri, dar și lapte și ouă.
La toate aceste minusuri se mai adaugă un aspect negativ în cazul producătorilor de produse din carne.
Pentru prima dată în ultimii 30 de ani producția internă de carne de porc asigură sub 35% din consum din cauza pestei porcine africane.
Alte scumpiri la carne şi mezeluri: Preţul lor s-ar putea dubla
Facebook Comments
previous post