Numărul cerşetorilor din oraşul Arad s-a dublat în ultimii doi ani, în pofida faptului că autorităţile locale au decis atunci să le confişte sumele găsite asupra lor pentru a descuraja această practică, scrie agerpres.ro.
Reprezentanţii Primăriei Arad au transmis, la solicitarea AGERPRES, că Poliţia Locală are în evidenţe 268 de oameni care apelează la mila publică, în timp ce în 2020 se anunţase că ar fi în oraş în jur de 100 de cerşetori.
Pentru a descuraja practica, Consiliul Local Municipal Arad a adoptat, în 11 septembrie 2019, reglementări prin care sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea la mila publică sunt confiscate şi intră în bugetul local.
„Este una dintre măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate, aşa cum a dat şi în Cluj-Napoca, unde se aplică o astfel de măsură de câţiva ani. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi”, declarase, la acel moment, primarul municipiului, Călin Bibarţ.
Între măsurile adoptate se numără obligarea cerşetorilor care au acumulat mai multe amenzi neplătite să presteze muncă în folosul comunităţii.
Totuşi, Primăria Arad a transmis AGERPRES că în toată această perioadă niciun cerşetor nu a prestat muncă în folosul comunităţii.
În total, de la apariţia reglementărilor, poliţiştii locali au confiscat suma de 10.500 de lei de la 35 de cerşetori, adică în medie 300 de lei de la fiecare contravenient. Banii au fost predaţi Direcţiei Venituri a Primăriei Arad şi au intrat în bugetul local.
Facebook Comments