Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a limitat joi utilizarea vaccinului monodoză anti-COVID-19 de la Johnson &Johnson în Statele Unite după revizuirea riscului dezvoltării unor tromboze rare, dar grave, relatează agerpres.ro.
Într-un comunicat, agenţia federală semnalează că autorizaţia de urgenţă a vaccinului de la J&J va fi de-acum restrânsă persoanelor de peste 18 ani pentru care nu există alte vaccinuri disponibile sau care nu sunt adecvate medical, precum şi celor care nu doresc să primească un alt vaccin.
Decizia intervine ca urmare a riscului dezvoltării unui tip de coagulare a sângelui numit tromboză sau sindromul de trombocitopenie (TTS) după administrarea acestui vaccin.
„Am urmărit îndeaproape vaccinul şi apariţia TTS după administrare şi folosim informaţia actualizată a serviciilor noastre de securitate pentru a revizui autorizaţia de urgenţă”, a declarat medicul Peter Marks, director al centrului de Evaluare şi Cercetare Biologică al FDA.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 18 milioane de doze de vaccin J&J au fost administrate în SUA, reprezentând 7,7% dintre persoanele vaccinate cu schema completă.
FDA a constatat cu toate acestea raritatea acestui sindrom periculos, cu 3,23 de cazuri la un milion de doze de vaccin administrate şi nouă decese confirmate.
În decembrie anul trecut, autorităţile sanitare ale SUA recomandaseră deja utilizarea vaccinurilor de la Pfizer/BioNRech şi Moderna în locul celui de la Johnson & Johnson.
În Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19 cu aproape un milion de decese, aproape 66 % din populaţie este vaccinată cu schema completă.
SUA limitează utilizarea vaccinului de la Johnson&Johnson din cauza riscului de tromboză
Facebook Comments