Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat intenția de renunțare la obligativitatea tezelor semestriale. În ceea ce privește mediile, ministrul spune că sigur vor fi încheiate la finele anului școlar, scrie digi24.ro.
„Având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere această structură a anului școlar care se bazează pe cele cinci module de învățare, alternate cu perioade de repaus, intenționăm să renunțăm la obligativitatea acestor teze semestriale. Sunt convins că fiecare profesor știe bine, uneori știe foarte bine, când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs, de-a lungul anului școlar”, a declarat miercuri ministrul Educației.
Acesta spune că susține solicitarea elevilor de a fi introduse evaluări standardizate, sumative, la final de an școlar.
„Solicită elevii și o evaluare standardizată la final de an școlar. Este un model pedagogic pe care îl avem în atenție și împreună cu specialiștii în științele educației îl vom analiza și îl vom implementa încă din din anul școlar 2022-2023”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Întrebat când se vor încheia mediile, dacă nu se vor mai da teze semestriale, ministrul a răspuns: „Sigur vom avea medii la finele anului școlar. Mediile încheiate la final de semestru aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că nu au avut nici relevanță și nici nu au fost folosite, deci se va libertate profesorilor să-și organizeze evaluările pe parcurs în funcție de calendar, de ritmul de predare a materiei”.
El a spus că există un plan în ceea ce privește componența mediilor, dar că aceasta va fi anunțat după ce va fi certificată de experții în educație.
Tezele vor fi eliminate de anul viitor și se va introduce evaluarea la final de an școlar
Facebook Comments