Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat opt cetăţeni din India, Egipt și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un loc special amenajat într-un microbuz.
În data de 24.02.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean maghiar, aflat la volanul unui microbuz înmatriculat în România. Şoferul a declarat faptul că se deplasează pe ruta România – Austria.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interior a fost descoperit un loc special amenajat, între bancheta din spate şi compartimentul destinat transportului de marfă, în care erau ascunși opt cetățeni străini.
În urma verificărilor derulate cu privire la persoanele în cauză, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India, Egipt și Siria.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Opt persoane descoperite ascunse într-un microbuz, în vama Nădlac
Facebook Comments