Prețurile alimentelor s-ar putea tripla în câteva săptămâni. Este un efect al scumpirilor în lanț, de la energie, la combustibil și îngrășăminte, atrag atenția producătorii agricoli. Tot ei vin și cu un scenariu sumbru – dacă într-o lună Guvernul nu ia măsuri de sprijin, efectele vor fi devastatoare, scrie digi24.ro.
În ultimul an alimentele s-au scumpit cu peste 7%, potrivit datelor INS. Dacă facem un top, pe primele trei locuri sunt uleiul, cartofii și mălaiul.
Ministrul Agriculturii spune că de vină este criza energetică.
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: „Scumpirile la energie și gaze naturale și modul haotic în care s-a liberalizat piața energetică a cauzat un bulgăre care s-a tot rostogolit și lovește tot mai multe sectoare.”
Fermierii trag și ei un semnal de alarmă referitor la prețul alimentelor.
Ștefan Nicolae, președinte Agrostar: „S-ar putea să se și tripleze. Problema este că puterea de cumpărare nu există. Noi putem să le triplăm, dublăm, să le facem de 10 ori mai mari. Cine mai cumpără? Dacă într-o luna Guvernul nu intervine rapid nu vom avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri, vom avea șomaj. Va fi un efect atât de mare pe care nu-l va mai controla nimeni”.
Fermierii spun că anul a început cu secetă, cu prețuri foarte mari la îngrășăminte chimice, la energie.
Scumpiri vor fi şi în următoarele luni, inclusiv la mâncare, anunţă economiştii Băncii Naţionale, care estimează că preţurile vor creşte treptat, astfel că în aprilie am putea avea o inflaţie de 11,2%.
Ce alimente s-au scumpit cel mai tare în perioada ianuarie 2021- ianuarie 2022
ulei alimentar: 25,76%
cartofi: 25,67%
mălai: 17,02%
margarină: 13,05%
făină: 12,81%
pâine: 10,99%
Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca inflația să treacă de 11% în perioada aprilie-iunie, adică după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Scumpirile vor continua și în primele luni de vară, perioadă în care inflația va rămâne peste 10%, estimează BNR.
Astfel, BNR a crescut prognoza de inflație: pentru trimestrul 1 la 7,9-8%, pentru trimestrul 2 la 11,2%, pentru trimestrul 3 la 10,.2%, iar pentru trimestrul 4 la 9,6%.
Potrivit acestor estimări, cea mai mare inflație va fi înregistrată în perioada aprilie-iunie: 11,2%.