Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2022 a fost aprobat, chiar dacă doar consilierii locali din partea PNL, PSD, UDMR şi PMP au acordat vot favorabil proiectului de hotărâre în forma propusă.
“Ca rezultat al discuțiilor avute cu toate grupurile politice, atât înainte cât și după punerea proiectului de buget la transparență, am reușit să avem un acord aproape unanim, inclusiv la vot. Mi-aș fi dorit ca și grupul USR să voteze bugetul. Din păcate, am constatat că în urma discuțiilor purtate cu ei, au promis că vin cu amendamente pe care să le discutăm, dar nu s-a întâmplat asta. Au venit în schimb în plen cu unele propuneri care au căzut la vot. Dacă exista deschidere din partea lor, cred că puteam găsi împreună o soluție astfel încât să avem și acordul pe buget a domniilor lor.”, a punctat primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută marți, 15 februarie 2022.
Dezvoltarea municipiului este și în 2022, principala prioritate a administrației locale astfel că aproape jumătate din buget este destinat investițiilor.
Muncipalitatea arădeană manifestă o preocupare deosebită și pentru îmbunătățirea actului medical, motiv pentru care anual Primăria Municipiului Arad alocă fonduri pentru sănătate. 2022 nu face excepție, chiar dacă din acest an o parte din imobilele în care funcționează unități medicale au trecut din domeniul public al muncipiului în cel al județului.
“Consiliul Județean Arad și Spitalul Județean ne-au solicitat să le fim alături în demersurile pentru sănătate. Astfel, cu acordul CLM Arad vom aloca 20 de milioane de lei pe an acestui capitol, iar asta datorită faptului că majoritatea celor care au nevoie de spitalizare sunt din municipiu. Efortul bugetar este mare, dar nu am spus nu. În fiecare an alocăm bani pentru Spitalul Județean, însă am constatat că nu au fost cheltuiți în integralitate. Ne-am dori ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Interesul nostru, ca municipalitate, este să avem un act medical de care cetățeanul să fie mulțumit. Nu ne ajută cu nimic comunicatele de presă sau postările pe facebook. Vreau să văd că cetățenii remarcă o îmbunătățire a calității serviciilor medicale. În acest context facem acest efort bugetar pentru sănătate și sperăm că rezultatele se vor vedea cât mai repede.”, a completat edilul Călin Bibarț.