În acest weekend, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şapte cetăţeni din Egipt și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, ascunşi într-un ansamblu rutier sau deplasându-se pe jos către frontiera cu Ungaria.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat la sfârșitul acestei săptămâni, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunilor au fost identificați, în zonele stațiilor CFR din localitățile Șagu și Arad, județul Arad, șase cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei, unde în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani.
Tot în acest weekend, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, măsline pe ruta România-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit,ascuns în compartimentul pentru marfă, un cetăţean străin.
Persoana a fost preluată și transportată la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este cetăţean din Egipt, în vârstă de 28 de ani, solicitant de azil în România.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Mai mulți cetăţeni din Egipt şi Afganistan, depistaţi de poliţiştii de frontieră în stațiile CFR din Șagu și Arad
Facebook Comments