Un submarin rusesc, monitorizat de o navă de război britanică aflată în patrulare în Atlanticul de Nord, a lovit un sonar remorcat de această navă, relatează digi24.ro. Ministerul britanic al Apărării a confirmat acum incidentul care s-a petrecut în urmă cu mai mult de un an.
„La sfârșitul anului 2020, un submarin rus urmărit de HMS Northumberland a intrat în contact cu sonarul său remorcat”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Marea Britanie.
Ministerul Apărării a precizat că fregata a localizat submarinul cu ajutorul sonarului remorcat – un tub lung prevăzut cu hidrofoane sensibile care ascultă sub apă.
„Marina Regală urmărește în mod regulat navele și submarinele străine pentru a asigura apărarea Regatului Unit”, se arată în comunicat.
Potrivit Marinei Regale Britanice, HMS Northumberland a efectuat o „misiune vitală de a proteja apele Marii Britanii” în 2020.
Incidentul, petrecut la sfârșitul anului 2020, a fost surprins de o echipă de televiziune care filma un documentar, potrivit BBC.
Camerele de filmat au surprins echipajul strigând: „Ce naiba a fost asta?”.
Nu este clar ce daune a suferit submarinul, dar nava britanică a trebuit să se întoarcă în portul din Scoția pentru a înlocui echipamentul avariat.
Un submarin rusesc a lovit sonarul unei nave de război britanice în Atlanticul de Nord
Facebook Comments