Deputatul PNL Glad Varga este unul dintre susținătorii reglementărilor pentru stimularea utilizării vehiculelor electrice, nepoluante. Acesta a apreciat lansarea programului destinat instituțiilor publice și administrației locale, „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”.
„Începând de miercuri, pot fi create conturile de utilizator în aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul AFM. Din 13 decembrie pot fi depuse cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create. Sunt valabile și conturile deja create în cadrul Programului Eficiență Energetică în clădirile publice și în cadrul Programului Iluminat Public. Pentru această sesiune de finanțare au fost alocate 500 de milioane de lei, programul urmărește îmbunătăţirea calității mediului prin stimularea utilizării vehiculelor electrice. Suma maximă finanțată pentru instalarea unei stații de reîncărcare este de 190.000 lei, 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Încurajez instituțiile publice și administrația locală din Arad să acceseze acest proiect, care oferă oportunitatea dezvoltării unor servicii de calitate, pentru un mediu sănătos”, a declarat deputatul PNL Glad Varga.