La final de tur, UTA are la Mioveni minge de play-off: “Putem câştiga cu disciplină şi determinare”

by Sorin Haut

UTA a ratat în faţa Chindiei şansa de a-şi asigura în mare măsură un loc de play-off la finalul turului Ligii 1, iar frustrarea e mare dacă ne gândim că “roş-albii” au ratat ocazii uriaşe în disputa de luni seara. Arădenii au arhivat însă rapid eşecul de acasă, din runda trecută şi sunt decişi să îşi spele păcatele sâmbătă, ora 17:30, la Mioveni, când dacă înving, pot urca în clasament. Balint speră ca jucătorii săi să aibă din nou acea tresărire de orgoliu şi să încheie prima parte a campionatului cu trei puncte în plus, ce s-ar dovedi foarte preţioase în lupta pentru play-off, obiectiv pe care UTA trebuie să şi-l propună în acest sezon la cât de mult s-a investit în lot: „Am avut antrenamente bune, jucătorii au înțeles că trebuie să rămână focusați pe lucrurile pozitive, să rămânem ancorați în principiile pe care le antrenăm, pentru că jocul ne dă speranțe. Îmi doresc să rămânem pe constanța pe care am arătat-o în primele 55 de minute ale meciului cu Chindia, când am avut un joc solid, din păcate n-am reușit să marcăm măcar una dintre multele ocazii pe care ni le-am creat“ a declarat Laszlo Balint, confirmat la conferinţa de presă de dinaintea partidei de mâine şi de golgheterul David Miculescu: „Dacă ne facem jocul, avem șanse mari să câștigăm. Avem un moral bun, s-a pierdut doar un meci. Venim după jocuri bune, în care am câștigat și puncte importante, deci moralul este destul de bun”, a declarat decarul “Bătrânei Doamne”.

Al doilea marcator al UTA-ei va lipsi la Mioveni, revine argentinianul Passaglia

Antrenorul UTA-ei crede că doar printr-un joc colectiv foarte bun şi o organizare impecabilă se poate câştiga în partida cu trupa lui Pelici, care deşi e nou promovată a arătat destulă calitate în multe jocuri, pierdute şi datorită greşelilor de arbitraj: „Mioveni poate fi bătută cu disciplină și determinare, cu multă calitate în ceea ce facem și cu atenție la modul în care ne apărăm. Trebuie să fim foarte precauți în momentul în care abordăm faza defensivă, inclusiv momentul de apărare preventivă, pentru că e o echipă cu viteză, foarte bună pe momentele de tranziție, cu jucători rapizi, puternici în față, capabili de execuție. Îl cunosc pe Alexandru Pelici, cu care sunt în relaţii bune, ştiu cât de bine lucrează”, a detaliat Laszlo Balint. UTA l-a recuperat pentru meciul de la Mioveni pe mijlocaşul Passaglia, dar nu îl va avea la dispoziţie pe Hora, atacantul arădenilor urmând să absenteze trei săptămâni după accidentarea din meciul cu Chindia. În ceea ce priveşte săgețile trimise de Laszlo Balint în direcția conducerii clubului, la finalul disputei cu Chindia, când antrenorul arădenilor vorbea despre probleme interne la UTA, lucrurile rămân în ceață. Lămuriri nu au venit între timp nici din partea „oficialilor” clubului arădean, dar nici din partea lui Balint, care a exagerat destul de mult dacă se referea la acele mici restanţe salariale sau plăţi eşalonate din ultima perioadă.

Problemele de la club, invocate de Balint, rămân în ceaţă

Totuși, antrenorul arădenilor a ținut să precizeze că el nu a pronunţat cuvântul bani când a adus în discuție așa-zisele probleme din cadrul clubului. Balint nici nu ar avea motive să se plângă de aşa ceva, pentru că până la mijlocul lui noiembrie, când intră în cont banii din drepturile TV, utiştii vor fi cu salariile la zi. Balint este destul de tensionat, dar când nu spui clar ce vrei să spui şi laşi loc speculaţiilor, atunci totul se poate întoarce împotriva ta: „În România, când îți spui punctul de vedere ești crucificat. S-a speculat foarte mult în presa locală legat de problemele financiare. Eu nu am vorbit de așa ceva, nu m-am referit strict la aceste probleme financiare. Sper  să se rezolve, pentru că pe mine mă interesează foarte mult unitatea în cadrul clubului. Convingerea mea este că doar un club care are parte de unitate, comunicare și solidaritate poate reuși, dacă apar altfel de probleme, drumul este anevoios. Metaforic vorbind, nu aș vrea ca UTA să fie principalul adversar al UTA-ei în această calificare în play-off. Comunicarea în ceea ce privește partea asta de unitate, de solidaritate și de spirit,  cred că este principala pârghie”, a declarat Laszlo Balint. Întrebat dacă în acest moment e liniște la echipă, fără a exista tabere în cadrul clubului, antrenorul „roș-albilor” a adăugat:

Balint: „Vreau să cred că rămânem la aceleași valori și principii”

Îmi place și mie să cred că există acest tot unitar. Eu am spus de foarte multe ori că tot ceea ce s-a reușit ca performanță la UTA s-a reușit, în primul rând, pe acest fond de unitate și de solidaritate, de sprijin în momentele grele. Vreau să cred că rămânem la aceleași valori și principii. Legat de faptul că eu am avut momente și zile grele, nu e prima oară când se întâmplă asta. Nu e prima oară când am avut nopți albe, dar asta cred că face parte din viața unui antrenor și mai ales parte din viața unui antrenor la un club precum UTA. Important ca UTA să meargă mai departe și să performeze, pentru că asta ne dorim cu toții”. UTA a plecat încă de joi spre Mioveni, iar astăzi e zi rezervată antrenamentului şi şedinţelor, pentru ca mâine, ora 17:30 (direct Digi, Telekom şi Look), să intre pe teren în ultima etapă a turului, a 15-a. Cu o victorie în faţa Mioveniului, arădenii au şanse mari să termine turul pe loc de play-off, asta în condiţiile în care Botoşaniul şi mai ales Voluntariul, echipe ce au cu un punct mai mult decât UTA, au meciuri grele, la Piteşti, respectiv acasă cu FCSB. Partida de mâine va fi arbitrată la centru de bucureşteanul Radu Petrescu, ajutat la cele două margini de Mihai Marica, din Bistriţa şi Florian Vişan, din Galaţi, cu observator Irina Mîrţ, din Bucureşti.

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate