SUA au aprobat vânzarea a 280 de rachete pentru Arabia Saudită

by Andreea Radu

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potenţială către Arabia Saudită a 280 de rachete aer-aer AIM-120C, un acord în valoare de până la 650 de milioane de dolari, a anunţat joi Pentagonul, relatează digi24.ro.
Vânzarea este prima tranzacţie militară majoră cu o ţară străină de la începutul administraţiei Biden, care a adoptat o politică de a vinde numai arme defensive aliatului din Golf.
Departamentul de Stat a aprobat vânzarea pe 26 octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei.
El a adăugat că vânzarea de rachete aer-aer vine după „o creştere a atacurilor transfrontaliere împotriva Arabiei Saudite de-a lungul anului trecut”.
Deși Arabia Saudită este un partener important în Orientul Mijlociu, legiuitorii americani au criticat Riadul pentru implicarea sa în războiul din Yemen, un conflict considerat unul dintre cele mai mari dezastre umanitare din lume. Aceștia au refuzat să aprobe multe vânzări militare pentru regat, deoarece nu aveau asigurarea că echipamentul american nu urma să fie folosit pentru a ucide civili.
Compania Raytheon Technologies produce rachetele.
Vânzarea „este pe deplin consecventă cu promisiunea administrației de a conduce cu diplomația de a încheia conflictul din Yemen”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat într-o declarație de presă. Rachetele aer-aer asigură că „Arabia Saudită are mijloacele pentru a se apăra de atacurile aeriene ale rebelilor houthis susținuți de Iran”, a spus acesta.
După relația amicală a administrației Trump cu Riad, administrația Biden a recalculat abordarea sa față de Arabia Saudită, o țară despre care are serioase îngrijorări privind încălcările de drepturi ale omului, însă care este și unul dintre aliații cei mai apropiați ai Washingtonului în contracararea pericolului reprezentat de Iran.
Pachetul include 280 de rachete avansate aer-aer de rază medie AIM-120C-7/C-8, 596 de lansatoare de rachete pe șine LAU-128, împreună cu containere și echipament suport, componente de rezervă, precum și suport tehnic al guvernului american și al companiei contractante.
În ciuda aprobării de către Departamentul de Stat, notificarea nu a indicat că a fost semnat vreun contract sau că negocierile s-au încheiat.

Facebook Comments