Naționala feminină de tenis de masă s-a calificat astăzi în finala Campionatului European pe echipe la tenis de masă, competiție găzduită de Cluj-Napoca. România a învins Franța în semifinale, scor 3-0, Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Daniela Dodean Monteiro câştigându-şi fiecare meciurile după prestaţii de excepţie. Samara a deschis semifinala în faţa noii senzaţii europene, jucătoarea cu origini indiene de doar 17 ani, Prithika Pavade. Jucătoarea noastră s-a impus cu 3-1 (11-9, 11-8, 4-11, 11-7), după un meci în care a reuşit să gestioneze excelent momentele psihologice. Cea mai grea misiune a avut-o numărul 1 al naţionalei noastre, ca şi clasare în ierarhia mondială, Bernadette Szocs, care a revenit fantastic în faţa experimentatei chinezoaice naturalizate Jia Nan Yuan şi a învins-o în premieră, scor 3-2 la seturi (11-6, 8-11, 5-11, 13-11, 11-9). La fel ca în celelalte trei victorii, două în grupă şi sfertul de finală cu Luxemburg, „cireaşa pe tort” a pus-o arădeanca de 33 de ani, Daniela Dodean Monteiro, care a avut două seturi grele, dar apoi a defilat în ultimul în faţa lui Pauline Chasselin, 3-0 (13-11, 11-9, 11-4), obţinând o victorie eroică. Au fost emoţii mari pe Someş, pentru că Dana s-a accidentat la umăr în actul doi, la 1-0 la seturi şi 9-7 pentru ea, a primit îngrijiri medicale timp de cinci minute, apoi a strâns din dinţi precum o campioană şi a încheiat meciul în stil mare, în minimum de seturi.
Dodean a strâns din dinţi după accidentarea la umăr, dar în final s-a impus în stil mare!
A fost a patra victorie din tot atâtea meciuri pentru jucătoarea de la CSM Arad, care continuă să fie neînvinsă la Europene! Sperăm ca accidentarea să nu fie gravă, deşi se pare că are umărul dislocat şi ar putea rata finala de mâine, cu nemţoaicele. Susţinută din tribunele BT Arena de familie dar şi de alţi arădeni, Dana Dodean visează să bifeze, oricum, o performanţă istorică extraordinară şi să cucerească alături de colegele din naţională al treilea titlu european la rând, după cele din 2017 şi 2019. Dacă nu va fi aptă, Dodean ar putea fi înlocuită în ultimul act de una din rezervele naţionalei, Adina Diaconu sau Andreea Dragoman. Duminică, de la 13:00, campioanele Europei își apără titlul, în meciul contra Germaniei, în BT Arena, din Cluj-Napoca, în direct pe LOOK TV și ETTU TV. Nemţoaicele s-au impus cu 3-1 în cealaltă semifinală, în faţa Portugaliei. (foto facebook, Federaţia Română de Tenis de Masă, Simion Tătaru)