Printre aceștia, cel mai mare copac din lume, Generalul Sherman, un arbore cu o vârstă estimată la 2.500 de ani. El are o înălțime de 84 de metri și o circumferință la sol de 31 de metri, scrie antena3.ro.
Conform calculelor specialiștilor, acest copac este cel mai voluminos organism de pe pământ, caracteristicile sale fiind impresionante: un volum de 1486,6 metri cubi, și un diametru de 7,7 metri.
Două dintre incendiile de vegetație care devastează California amenință unii dintre cei mai mari copaci de pe Pământ.
Pompierii se așteaptă ca incendiul de vegetație din Munții Sierra Nevada să atingă Parcul Național Sequoia pe finalul acestei săptămâni, potrivit BBC.
Măsura a fost luată după ce în parcul național au izbucnit două focare de incendii, dintre care unul amenință și locul în care se află „Generalul Sherman”.
Giganții sequoia cresc natural doar pe pantele de vest ale versanților sudici ai lanțului muntos Sierra Nevada.
Incendiul, care s-a declanşat din motive necunoscute sâmbătă în zona Old El Portal, a făcut necesară evacuarea regiunii urbanizate Foresta, precum şi camping-urile din Crane Flat, Bridalveil Creek şi Yosemite Creek.
Locuitorii din oraşul El Portal, evacuaţi la rândul lor, s-au putut întoarce acasă după ce pompierii au reuşit să stingă 19 % din incendiu, mai ales în partea care ameninţă zona cea mai apropiată a localităţii.
Cel mai mare copac din lume a fost învelit în folie termoizolantă pentru a fi protejat de incendii
Facebook Comments