Astăzi 13 septembrie a.c., polițiștii împeună cu jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, au acționat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din tot județul, pentru un început în siguranță al noului an școlar.
Pentru toate strucrurile Ministerului Afacerilor Interne, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, o dată cu debutul noului an şcolar, fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.
Polițiștii birourilor de siguranță școlară se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.
De asemenea, poliţiştii rutieri și locali vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.
La nivel județean, polițiștii au demarat activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19, aceste activități având caracter permanent, pe toată perioada anului școlar.
Totodată, au fost controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative, pe tot parcursul anului.
Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare ori să intervină de câte ori se impune.
Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!