Cadastrare gratuită pentru locuitorii din Vladimirescu

by Adrian Pavel

Locuitorii comunei Vladimirescu au intrat în posesia noilor cărți funciare pentru proprietățile lor imobiliare. Cadastrarea a fost realizată gratuit de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, în urma unui Program național. La eveniment a fost prezent și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, care a subliniat faptul că Aradul este printre județele fruntașe la aplicarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, clasându-se în acest an pe locul întâi și, de la demararea Programului, în 2016, pe locul patru.

Această clasare este rezultatul muncii primarilor si a echipei de la OCPI, care, așa cum arată indicatorii, au avut cea mai bună activitate la nivel național. Cadastrarea tuturor proprietăților imobiliare este foarte importantă, pentru că dreptul la proprietate este sfânt, consfințit inclusiv de Constituția României. Cu atât mai apreciabil este acest proiect cu cât cadastrarea a fost realizată gratuit, ceea ce reprezintă pentru locuitorii comunei o economie de timp și de bani pe care o înțelegem abia atunci și acolo unde ne lovim de lipsa lucrărilor de cadastru. Comuna Vladimirescu este cea mai mare din județul nostru, astfel încât efortul financiar și logistic a fost considerabil. Apreciez munca doamnei director Tatiana Clepe și a echipei sale și parteneriatul corect și eficient pe care îl are cu Consiliul Județean”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Implementarea acestui proiect reprezintă o siguranță tranzacțiile imobiliare pentru persoanele fizice, dar și un mare avantaj la întocmirea studiilor și proiectelor de sistematizare a localității.

Facebook Comments