Ministerul Educației a publicat luni rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).
Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).
Numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut. 112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).