Bărbat din Arad, prins după ce a furat din 13 autoturisme. Dauna se ridică la 20.000 lei

by Adrian Pavel

În cursul dimineții de 19 mai a.c., polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat în flagrant delict un bărbat de 29 de ani, din municipiul Arad, în timp ce sustragea suma de 890 de lei și mai multe bunuri, din autoturisme parcate pe raza comunei Fântânele.

Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada noiembrie 2020 – 19 mai 2021, bărbatul ar fi săvârșit 13 furturi din autoturisme neasigurate parcate în fața sau în curtea imobilelor din localitățile Vladimirescu, Livada, Fântânele cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.

Facebook Comments